despre ceea ce nu stiu

E posibil sa stai si sa meditezi,sa te gandesti si sa realizezi ca nu poti sa gasesti nici macar o informatie,nici macar un gand,adica sa nu gandesti?Mi se intampla adesea,deci e posibil.Se poate oare sa ai inima facuta bucati si sa o vezi cum,incet,incet se aduna si se coase singura?Bineinteles.Dupa fiecare experienta nefericita prin care trec simt ca inima nu mai e intreaga,nu mai e la locul ei.Si intr-un mod uimitor,cu fiecare colt de zambet,ea se vindeca.Din pacate supravietuieste pentru prea putin timp,fiindca imediat cineva are grija sa o sfasie din nou.Dar ce se intampla oare daca aceasta maltratare,aceasta cruzime asupra „chestiunii” cele mai sensibile si mai pure din noi,are loc la infinit?Va mai putea inima,saraca,sa se ridice,sa aiba aceeasi „cantitate” de sensibilitate,aceeasi bunatate aproape instictiva de care dispune?Si acum stau si ma gandesc.Ma gandesc.Ma gandesc.O mare de…nimic.Nu am aflat nimic.In mintea mea nu se pot face acele conexiuni esentiale pentru a gasi raspunsul la intrebarea pusa,culmea,de mine.Si ajung,fara a merge pe vreun drum,fara a gandi,la o concluzie.Ma doare!Ma doare de fiecare data cand inima se taraste printre „pietre”,ma doare atat de tare incat nu stiu,dar as vrea sa stiu,cat mai pot indura…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s