Zbucium

Porneşte pe marele drum sinuos,

Şi se împiedică,alergând

În căutarea sinelui pierdut.

Priveşte,sfârşită,

Cum simţămintele alese se destramă,

Şi ea tot aleargă,sperând

La găsirea sinelui pierdut.

Şi mereu sperând,visând la visul ei

Firele vieţii o cuprind

Cu braţele,de fiecare încheietură,

Ea acum înţelege totul

Şi se smuceşte,cerşind

Doar un strop de lumină

Şi o bucăţică de căldură.

Anunțuri

Zâmbet gol

Simt o uşoară acalmie..

Vântul îmi surâde şi mă alintă

Cu izul plăcut al nopţilor de toamnă.

Dezmierdată de atmosfera placidă,

Reflectez asupra proprie-mi fiinţe…

Sufletul meu este şi acum tomnatic,

Solitar,lipsit de vigoare şi credinţe…

Sclipiri uitate.

Oră târzie în noapte…

Pulsaţiile inimii îmi sunt încleştate

De amintirea suavă a ochilor tăi…

Acei ochi care odată m-au dorit

Acei ochi care mereu m-au chinuit

Sunt acum pierduţi în şoapte…

În şoaptele pe care tandru le simţeam,

În mireasma cărora purtată mă lăsam,

În visul dulce pe ale cărui cărări umblam…

Imună .

Muguri de suflete,bucăţi de inimă,bucăţi din mine,

S-au împrăştiat peste tot.

Oare care e la tine?

Poate gândul..sau glasul…sânul…mâna..

Totuşi…eu aş vrea să-l am pe Suflet.

Îl vreau înapoi….la tine nu e..dar…?!

Am nevoie de el..aşa ca o stranie senzaţie

Vreau să se adune în el toate sentimentele bune,

Vreau să simt iar emoţie,

Vreau să vibrez din toate colţurile de pe-acum imune….

1 gram de mine + nimic de iubire

Te caut şi urlu disperată după tine..

Te găsesc şi inima-mi respiră încet,încetişor..

Te văd şi simt că ai ceva de-al meu..

Te ating şi mă cuprinzi cu tot ce e al tău..

 

 Şi te ating…te ating şi tu mă împresori cu tot mai multe de ale tale,

 Şi te văd…te văd şi mă descopăr tot mai mult prin tine,

 Şi te-am găsit …şi biata inimă mi-a consumat întregul suflu

 Şi te-am căutat ..şi niciodată nu m-am gândit să mă caut pe mine..

Chestiuni dificile.

Nu reuşesc să-mi ţin nicio promisiune.Asta înseamnă că nu mă respect.Mă simt atât de răvăşită încât nu ştiu nici ce să spun,nici ce să fac.În primul şi în primul rând sunt uimită,dar absolut uimită de prostia care pluteşte pe lângă mine.Îmi este frică pur şi simplu să respir.Am ajuns în stadiul în care nu mai pot să-i înţeleg pe oameni..Asta nu înseamnă că eu pot fi înţeleasă..nu..e complicat…Şi am mai realizat că sunt slabă..foarte slabă…Câte lecţii ar mai trebui să primesc ca să mă trezesc la realitate…ca să-mi dau seama că nimeni…că nimeni nu are niciun motiv să-mi „zâmbească”?Multe..Sunt mică,nu ştiu nimic despre viaţă,dar am tot timpul din lume să învăţ.Da,ne ghidăm după anumite principii şi clişee..şi le venerăm de parcă ar fi Dumnezeu..însă aşa suntem noi,oamenii.Iar mă apucă nervul.Aşa-i că mă înţelegeţi?…

De la „A” la „Z”.

Mă aflu de multe ori pe marginea prăpastiei şi , deşi mai am foarte puţin până la dezechilibrul complet , nu cad. Azi m-am găsit în faţa unei situaţii asemănătoare. Nu pot să spun că eram în cea mai groaznică postură în care am fost vreodată..Credeţi-mă…am văzut prăpăstii şi mai adânci..Însă nu eram bine..asta mi-e foarte clar..Am avut oportunitatea să o ascult pe ea şi mi-am revenit…Mi-am revenit şi m-am gândit serios la ce am de făcut din orice punct de vedere. Şi o să incep prin ceva foarte simplu..