Îmbrăţişează-i sufletul!

„Ochii mei sunt cei care te-au privit,te-au dorit şi te-au iubit.Două diamante am avut şi tu mi le-ai luat…mi le-ai luat şi nu mi le-ai înapoiat…Şi te întreb..cu ce scop le-ai furat?Nu ţi-e frică că nu am să mai văd vreodată? Nu te doare inima când te gândeşti că simţuri nu mai am?Mi-ai luat lumina..chiar nu mai văd..şi dacă eu nu mai văd crezi că tu vei putea vedea cu lumina mea?Să iei cu atâta cruzime,să smulgi ce preţuiesc atât de mult e……Nu am cuvinte să-ţi spun cum e.Nu-mi doresc decât să mă trezesc ca dintr-un vis stupid şi să te privesc.Pe tine.Dar..cum nu ma aflu într-un basm cu prinţese şi Feţi-Frumoşi,nu mă trezesc.Nu visez.Nu simt.Nu trăiesc.Nu pot să-mi amintesc ce ai făcut cu sufletul…La fel de inuman ai fost…Cred că l-ai aruncat.Sau poate l-ai păstrat.Şi doar te-am rugat să nu mi-l iei.Te-am rugat multe de multe ori.Nu m-ai auzit,nu m-ai ascultat.Ţi-a plăcut să rupi suflete,apoi să le duci numai unde tu ştii şi să te joci cu ele.Într-un sfârşit am aflat şi eu răspunsul la întrebarea care mă macină de atâta vreme.Tu nu ai suflet!Nici inimă,nici lumină,nici iubire!Dacă totuşi ai reuşit să-ţi umpli golurile,te mai rog ceva.E ultimul lucru pe care ţi-l cer.Sper să mă auzi măcar acum.Adu-mi sufletul,după care, te rog,îmbrăţişează-l!Are atât de multă nevoie…”